În atenția tuturor tinerilor cu vârste cuprinse între 18-28 ani care au avut cel puțin un părinte plecat la muncă în străinătate în perioada în care erau elevi în școala primară (de la 6-11 ani) pentru cel puțin 6 luni de zile.

Dragi prieteni,

Lucrez în prezent la elaborarea unei lucrări de doctorat ce are în vedere efectele pe termen scurt și mediu pe care plecarea părinților la muncă în străinătate le are asupra copiilor cu vârste cuprinse între 6-11 ani (de ciclu primar), dar și efectele pe termen lung pe care un astfel de eveniment le are asupra viitorilor adulți. Cu alte cuvinte, este important să vedem cum au evoluat acești copii din “primul val” de emigrare românească, ce fel de tineri au devenit, ce ocupații au, ce studii, ce fel de părinți au devenit.

Sunt înscrisă la Școala Doctorală a Universității Babeș-Bolyai din anul 2013 și anul acesta doresc să definitivez cercetarea.

S-a vorbit mult (și pe bună dreptate) despre efectele migrației părinților asupra copiilor și, în acest sens, au fost efectuate deja numeroase studii. S-a vorbit însă mult mai puțin, aproape mai deloc, despre efectele pe termen lung pe care acest eveniment traumatic le are asupra evoluției viitorului adult.

În prezent, sunt aproximativ 83.000 de copii care au cel puțin un părinte plecat la muncă în străinătate (confort statisticilor oficiale la finalul anului 2014), dar cifra reală poate să fie chiar mai mare. Oricum, putem vorbi de un fenomen social important ale cărui efecte de abia acum începem să le descoperim. La ce trebuie să ne așteptăm în următorul deceniu? Dar peste 20 de ani?

Opinia publică și cercetătorii, experții în domeniul psihologiei, pedagogiei, asistenței sociale, formării și recrutării forței de muncă vor putea fi mai bine informați cu privire la aceste ajutorul unor cercetări bine efectuate. Experiența de viață a fiecărui tânăr care a fost nevoit să se despartă de unul sau de ambii părinții în copilărie are valoare întreaga societate.

Participarea voastră este voluntară. Identitatea fiecărui participant este protejată. Nimeni nu va fi expus, numele va fi redus la inițiale sau un pseudonim ales de participant.

Prin urmare:

  • Dacă dorești să participi,
  • Dacă tu consideri că experiența ta îi poate ajuta pe toți ceilalți să înțeleagă mai bine efectele fenomenului migrațional asupra copiilor
  • Dacă dorești ca alte generații de copii să fie ajutați și sprijiniți într-un mod mai adecvat decât ai fost tu atunci când unul sau ambii părinți au plecat în străinătate
  • Trimite-ne o adresă de email și un număr de telefon la care poți fi contactat pentru a primi informațiile necesare referitoare la modul în care se va derula participarea ta la cercetare.
  • Te rugăm să ne trimiți odată cu aceste date și câteva cuvinte despre experiența ta. Nu mai mult de o frază-două. De exemplu: “Sunt din localitatea…, am …. ani. La vârsta de … ani, mama/tata/părinții au plecat la muncă în străinătate pentru o perioadă de…. . Am rămas acasă cu… Cel mai greu moment a fost când…. Doresc să particip la această cercetare.”

Tuturor celor care se vor înscrie, le mulțumesc încă de pe acum. Tuturor celor care au trecut în copilărie prin această experiență și vor să vorbească despre ea, le spun că îi aștept aici. Experiența lor ne va ajuta pe toți. Găsiți datele mele de contact în secțiunea contact.

Cu drag,

Irina Petrea

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *