Stres-ul este o reacție normală a organismului la un stimul care îi perturbă echilibrul mental sau fizic. Și animalele au un răspuns la stress – reacția de apărare la ceea ce este perceput ca o amenințare sau un disconfort: de exemplu, pisica se înfoaie și își dă urechile pe spate, câinele își zbârlește blana și își arată colții, calul dă din picioare și își umflă nările etc. Reacția este cu atât mai intensă, cu cât stimulul este mai intens. Unele păsări, pur și simplu, cad moarte atunci când sunt închise.

Stress-ul face parte în mod natural din viața noastră, răspunsul fiind – luptă sau fugi și este cauzat de hormoni precum adrenalina și cortizolul. Puțin stress ne ajută să fim activi și alerți. Există și un stress benefic (“eustress”) atunci când facem, de exemplu, o activitate care ne place (ascensiune montană, rafting etc).

Organismul este pregătit să facă față unui anume nivel de stress zilnic. Când stress-ul se prelungește devenind “cronic”(distress), ne afectează organismul, starea de sănătate fizică și mentală.

Când  suntem asaltați de un noian de emoții, sentimente și stări cărora nu mai reușim să le facem față, discutăm deja despre o problemă emoțională care poate conduce la apariția și instalarea unor comportamente distructive sau inutile ce ne afectează funcționarea zilnică. Și copiii pot trece prin astfel de situații și sunt chiar mai vulnerabili decât adulții mai cu seamă că, de multe ori, nu sunt capabili să exprime în cuvinte ceea ce simt, ceea ce îi macină pe interior și au adeseori convingerea că lucrurile se întâmplă din vina lor.

Cu cât tot acest amalgam de trăiri este mai intens și mai conflictual, cu atât capacitatea copilului de a se juca, de a învăța, de a funcționa bine în cadrul unor relații acasă și în societate este mai perturbată.

Fiecare persoană, fie adult, copil, are, din când în când, probleme emoționale datorate unor crize (de exemplu șomajul, starea de boală, plecarea unui părinte de acasă pe termen lung), tranziții (căsătorie, schimbarea profesiei, schimbarea școlii, apariția unui bebeluș în familie), pierderi (deces, divorț, despărțire definitivă etc).

Ca adulți, ne este mult mai ușor să ne dăm seama când avem problem emoționale, dar care sunt semnele la copil?

Este important să observăm câțiva indicatori importanți precum starea de sănătate, alimentația, somnul, joaca, comportamentul, starea afectivă și performanța școlară.

Starea de sănătate

Studiile clinice au demonstrat că un copil care întâmpină probleme emoționale ajunge de până la 6 ori mai des într-un cabinet medical cu o suferință sau alta față de copiii care nu suferă de distress. Stress-ul prelungit slăbește rezistența organismului la îmbolnăvire și îngreunează refacerea acestuia după starea de boală. De asemenea, copiii stresați se accidentează frecvent, se rănesc mai des decât ceilalți.

Alimentația

Schimbarea obiceiurilor alimentare poate fi un indicator important. Copilul mănâncă mult mai puțin decât de obicei (pare că nimic nu-i mai place și chiar nici nu mai simte foame) sau, dimpotrivă, se îndoapă cu mâncare de parcă ar fi un sac fără fund. Își schimbă des preferințele alimentare, mânâncă alimente de care nu se atingea sau refuză alimente preferate. De asemenea, unii copii (mai ales dintre cei cu vârste mai mici de 5 ani) pot ajunge să ingereze substanțe necomestibile (pământ, murdărie, păr, detergenți, pietre, plante, fecale, obiecte ascuțite etc). Această tulburare alimentară foarte gravă este cunscută și sub denumirea de PICA poate pune viața copilului în pericol.

Somnul

Tulburările de somn ale copilului pot include: insomnie, somnambulism, treziri frecvente în timpul nopții, somn agitat, pavor nocturn (teroare nocturnă – trezitul în panică, în stare de teroare). Copilul doarmea prea mult sau prea puțin. Uneori pretinde că îi este somn ca să evite anumite situații sau sarcini.

Joaca și partenerii de joacă

Copilul preferă să se joace singur, izolat, joacă repetitiv, chiar obsedant, anumite jocuri, schimbă cercul de prieteni, renunță în mod neașteptat și de neînțeles la prieteni buni și își face prieteni nepotriviți.

Starea afectivă

Copilul exagerează sau își inhibă exprimarea anumitor sentimente. Este iritabil, nervos, arțăgos, certăreț, îi este frică din senin, se supără chiar și din cele mai neînsemnate motive, trece cu ușurință de la o stare la alta (de la voioșie exagerată la supărare exagerată) sau visează cu ochii deschiși, nimic nu îl deranjează, nimic nu îl enervează, nimic nu-l supără, nu-i este frică de nimic. manifestă lentoare, retragere în sine, lipsă de atenție, deconectare față de ceea ce îi înconjoară.  Unii copii par a fi fericiți în mod nerealist, alții sunt dornici să placă chiar și unor persoane necunoscute.  Unii copii manifestă “toane” și pare că nimeni și nimic nu le mai intră în voie.

Comportamentul

Schimbările comportamentale pot include: ticurile, gesturile obsesiv repetate, ritualuri lipsite de sens (de exemplu, trebuie să închidă ușa de trei ori), bâlbâiala, folosirea de expresii și cuvinte triviale, ignorarea regulilor de igienă (devine foarte neglijent) sau exagerarea acestor reguli (se spală pe mâini foarte des, chiar și atunci când nu este nevoie). De asemenea, copilul poate să minte foarte des, să fure, să disimuleze. Copilul poate să încalce flagrant regulile casei, regulile școlii, să se retragă, să se izoleze față de ceilalți membri ai familiei. Uneori, copilul pare să regreseze la o vârstă anterioară, ca și cum ar fi mai mic decât este în realitate (și vrea să fie hrănit, să mănânce cu biberonul, să sugă la sân, face pe el, vorbește ca bebelușii etc.).

Performanța școlară

Cel mai adesea, un copil cu problem emoționale va înregistra o scădere a performanțelor școlare. Este dovedit faptul că hormonul de stress – cortizolul -afectează buna funcționare a hipocampului și, din acest motiv, copii au dificultăți în a memora ceea ce învață. Scăderea atenției și capacității de concentrare afectează procesul de învățare și randamentul școlar. În scurtă vreme, vor apărea note și calificative scăzute care, atunci când se combină cu stări de nervozitate exagerată și modificările comportamentale de natură violentă vor conduce la transformarea copilului în “elev-problemă”. Acești copii adeseori chiulesc, au o atitudine sfidătoare la adresa regulilor școlii, a profesorilor, a colegilor și se anturează cu alți elevi cu problem disciplinare.

Ce este nevoie să facem dacă sesizăm schimbări din cele menționate mai sus pe parcursul a câteva zile și săptămâni?

·         Luăm copilul deoparte, astfel încât să putem purta o discuție fără martori.

·         Îi spunem cu blândețe, în cuvinte clare și concis că am observant anumite schimbări în comportametul său și precizăm care sunt aceste schimbări, apoi îi spunem că aceste schimbări ne îngrijorează.

·         Asigurăm copilul de iubirea noastră și de sprijinul nostru, de faptul că ne dorim că îl știm fericit. Îl încurajăm să spună ce are pe suflet, asigurându-l că nu îl vom pedepsi în niciun fel.

·         Dacă începe să vorbească, îi solicităm informații specifice (în cazul în care el vorbește în termeni generali): “ce anume te-a înfuriat în ultima vreme?”/”ce anume te întristează în ultimul timp? etc.

·         Întrebați copilul ce anume l-a făcut fericit în ultima vreme, dacă a fost și ceva ce a mers bine în viața lui.

·         În cazul în care copilul refuză să spună ceva, nu are rost să insistăm decât foarte puțin și cu blândețe. Dacă în pofida asigurărilor noastre el continuă să tacă, înseamnă că îi este frică sau jenă.

·         Dacă, întrebat fiind “îți este frică să spui?” el spune da, este indicat să îl asigurăm că este mai bine să aflăm ce s-a întâmplat de la el decât de la alții și că vă interesează ce s-a întâmplat “din punctual tău de vedere”.

·         Dacă copilul confirmă că îi este jenă să spună, ajutați-l să își formulize ideile sub forma unei povești sau a unui desen.

·         Dacă el continuă să tacă, îl asigurăm că îl iubim orice s-ar fi întâmplat și ne oprim aici.

·         Indiferent dacă a vorbit sau nu, avem nevoie să îl observăm cu atenție și în zilele următoare, să vedem dacă comportamentul și starea copilului revin la normal.

·         Dacă nu a vorbit deloc, este nevoie ca, pe lângă observație, în următoarele zile să discutăm cu persoane din familie și din anturajul lui (prieteni, colegi, cadre didactice) să vedem ce au observat acestea și ce părere au despre ceea ce se întămplă cu copilul nostru.

·         În cazul în care tot nu am aflat nimic și situația continuă, este nevoie sane adresăm fără întârziere unui psiholog, psihoterapeut sau unui consilier școlar.

Important de reținut:

·         Toate trăirile conflictuale ale copilului au tendința, mai mult decât la adult, să fie puse în act, adică să iasă la suprafață sub formă de comportamente inadecvate social și disfuncționale, dezadaptative pentru copil.

·         Problemele emoționale nu stagnează. Acestea fie se rezolvă, fie se agravează, prin urmare, este mare nevoie să continuăm să observăm manifestările copilului și, în cazul în care nu apare nicio îmbunătățire în câteva zile, să ne adresăm unui specialist.

 

(articol publicat în Revista Plafar, mai 2014)

Credit foto: telegraph.co.uk

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *