Nu mai este nici o îndoială că elevii noștri de școală primară s-au născut cu laptopul în brațe; nici că prichindeii de grădiniță au crescut cu biberonul într-o mână și cu iPhone-ul în cealaltă. Copiii noștri sunt generația digitală, oamenii ecranului, oricare i-ar fi forma, dimensiunile și prezentarea.

A încerca să-i protejăm total de expunerea la ecran (TV, computer, tabletă, smartphone) este nu doar cvasi-imposibil, ci și anacron. Aceasta este lumea lor și ei fac parte din ea, cu toate avantajele și dezavantajele tehnologiei. Cumva, lupta împotriva ecranului îmi apare la fel de inutilă ca lupta împotriva muzicii rock’n-roll în anii ’50 sau cu opoziția ferventă împotriva transportului feroviar în secolul al XIX-lea.

Irina-Petrea-of-tableta-mea-Prin urmare, nu avem de ce să facem opoziție netă, dar aceasta nu înseamnă că putem ceda cu desăvârșire, dându-le copiilor voie să aibă acces nelimitat la ecran. Televizorul, computerul, smartphone-ul și internetul sunt instrumente, mijloace de lucru, de comunicare, de informare și de entertainment, prin urmare, copilul are nevoie de un ghid și de un paznic, iar rolul acesta revine părintelui.

Studiile arată că, în medie, cei mai mulți copiii cu vârste de până la 2 ani sunt expuși la ecran (adică televizor, computer/ tabletă, smartphone) cam 2 ore pe zi. E mult, e puțin? Vă răspund reamintindu-vă că primii ani de viață sunt cruciali pentru dezvoltarea creierului copilului. Televiziunea, jocurile video, internetul restricționează mult (prin natura lor) obișnuitele activități de joacă ale copilului și îl împiedică să exploreze lumea și să o cunoască nemijlocit, să interacționeze cu alți copii și adulți, adică să facă toate acele activități care încurajează și susțin învățarea și dezvoltarea armonioasă fizică și emoțională. Tocmai de aceea, Academia Americană de Pediatrie recomandă ca, până la 2 ani copiii să nu urmărească nimic la televizor, iar după vârsta de 2 ani să aibă acces numai o oră, maxim două pe zi, cu pauze și doar sub supravegherea părinților, permițându-le să urmărească programe cu valoare educațională.

Copiii școlari și adolescenții petrec încă și mai mult timp jucându-se pe computer, telefon sau tabletă și corespondând pe rețele de socializare,  ajungând adesea până la 4 ore pe zi și chiar mai mult. Dat fiind faptul că o mare parte din zi sunt la școală și la afterschool, este limpede că aceste ore petrecute “butonând” tastatura sau telecomanda înghit un timp prețios care ar fi fost altminteri alocat  odihnei, meselor, exercițiilor fizice, ieșilor cu prietenii și, nu în ultimul rând, familiei.

Din păcate, foarte adesea, părinții înșiși preferă să-și lase copiii pe mâna “bonelor electronice” în loc să se preocupe de ei, din oboseală, lipsă de timp sau, cel mai trist, din lipsă de interes.

În mod categoric, copiii noștri au de învățat câte ceva și din anumite programe tv, și de pe internet, și din jocurile video, dar, ca să avem garanția că învață ceea ce au nevoie, nu trebuie lăsați de capul lor.

Dacă jocurile video sunt cât de cât interactive, privitul la televizor este prin excelență pasiv. Putem să-l transformăm în ceva mai util și mai interactiv dacă privim împreună cu copiii programele lor preferate, le comentăm, le discutăm ulterior.Irina-Petrea-of-tableta-mea--

Internetul ridică problema expunerii la pornografie, cu consecințe dezastruoase pentru dezvoltarea emoțională și psihosexuală a copilului, pentru comportamentul și conduita sa. De asemenea, există riscul ca cei mici (și chiar adolescenții) să furnizeze informații personale infractorilor și pedofililor. Un fenomen în creștere este cyberbullying, adică agresiunile comise împotriva copiilor de alți copii (colegi de școală, vecini etc), mai ales prin mesaje insultătoare, calomnioase și amenințătoare.

Telefoanele inteligente ridică și ele probleme din cauza facilitării accesului la internet non-stop în afara mediului familial. Un loc unde copiii urmăresc site-uri pornografice încă de la vârsta de 7-8 ani este chiar școala și nu vă amăgiți că este vorba numai de școli din cartiere rău famate!  Mai mult, toaleta este locul unde copiii încearcă să experimenteze câte ceva din ceea ce au văzut… Cazuri incredibile ajung în atenția psihologilor psihoterapeuți și a consilierilor școlari, așa că nu vă autoliniștiți spunându-vă “copilul meu nu știe de așa ceva”. Există mereu riscul ca un alt copil să îi arate și să-i spulbere inocența cu un simplu click.

Pornografia are efecte devastatoare la nivel emoțional și comportamental asupra copiilor și adolescenților. Chiar dacă cei din urmă “știu tot”!

Obezitatea este o problemă de sănătate publică. Instalată încă din copilărie, din cauza unui stil de viață sedentar, obezitatea reprezintă un pericol pentru sănătatea copilului, pentru dezvoltarea lui fizică armonioasă, dar are un efect dăunător și asupra performanței școlare, și asupra stimei de sine a copilului. “Ecranul” îi transformă pe copii în indivizi leneși la minte și la trup, complexați, retrași, ciudați și, mai presus de toate, obosiți până să și trăiască în mod real.

Părintele este cel care are puterea de a decide CE îi cumpără copilului, CE îi permite să vizioneze și CÂT. Tot părintele are puterea de a-i retrage permisiunea folosirii ecranului și de a limita accesul la internet. Există nenumărate softuri de control parental pentru computer, internet, televizor, softuri pe care le putem utiliza după cum considerăm de cuviință, fără să fie nevoie să dăm copilului nu știu câte explicații.

Nu vreau să spun că nu este nevoie să dăm copiilor noștri niște explicații. Dimpotrivă. Avem datoria de a le explica pe măsura înțelegerii lor care sunt avantajele și care sunt pericolele care îi pândesc atunci când navighează pe internet, când stau ore întregi să joace nu știu ce joc pe calculator sau să privească la televizor în neștire. Însă nu avem nevoie să ne explicăm pe noi înșine atunci când acționăm în sensul limitării și exercitării controlului parental asupra acestor activități ale copilului.

În școală, regulamentele interne pot continua munca părintelui. Ok, nu toată lumea are aceeași viziune, unii părinți se simt foarte bine atunci când puștii lor se pot lăuda în fața colegilor cu noua tabletă sau noul telefon, dar precum părinții acasă sunt suverani, tot așa cadrul didactic la ora lui este suveran și poate să solicite ca toate gadgeturile să stea grămadă la catedră sau în fișetele personale, nu în bănci, disrupând atenția copiilor.

Pe scurt, “ecranul” și noile tehnologii de comunicare fac parte integrantă din lumea copiilor noștri, însă avem răspunderea de a-i învăța cum să trăiască cu adevărat, nu să-i lăsăm să-și irosească viața zappând prin ea.

(articol publicat în Revista Plafar, iulie 2013)

 

Sursa foto 1

Sursa foto 2

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *