Cel mai bine, cred că definim copilul drept homo ludens – omul care se joacă. Este activitatea pe care puiul de om o face în mod natural, cel mai frecvent şi cu cea mai mare plăcere. Joaca este pentru copil un fel de „raţiune de a fi”. De altfel, indiferent de specia din care fac parte, puii se joacă şi, în joaca lor, învaţă tot ce au nevoie pentru viaţă.

Joaca este mişcare, gândire, senzaţie şi simţire, explorare, exersare şi învăţare. Joaca contribuie în mod esenţial la dezvoltarea abilităţilor motrice, senzoriale şi sociale a copilului, la dezvoltarea  gândirii şi vorbirii, imaginaţiei şi creativităţii sale. Joaca îl ajută să dobândească autocontrol şi încredere în sine, să aibă iniţiativă, îl ajută să aibă o stare generală bună, fizică şi psihică, stare de care depinde chiar sănătatea lui.

În joaca lor, copiii beneficiază de toate avantajele exerciţiului fizic: flexibilitate, forţă, rezistenţă. Joaca contribuie în mod esenţial la dezvoltarea musculaturii, oaselor, articulaţiilor, la arderea caloriilor, întărirea muşchiului cardiac, îmbunătăţirea circulației sanguine şi limfatice, dezvoltarea capacităţii pulmonare, oxigenarea sângelui şi a creierului şi la creşterea imunităţii. Joaca previne instalarea unor boli grave, precum obezitatea şi diabetul.Irina-Petrea-jocurile-dezvoltarea-si-sanatatea-copilului

Joaca este vitală pentru creşterea şi dezvoltarea copilului, dar şi pentru recuperarea lui în caz de boală. Cadrele medicale ştiu de mult că un copil convalescent care are o cât de mică posibilitate de a se juca, oricât de limitată este aceasta, chiar dacă se joacă cu un partener sau de unul singur, cu o jucărie oricât de rudimentară sau fără nici un fel de jucării, el se însănătoşeşte mai repede. De asemenea, micuţii care se joacă afară, în aer liber, într-un stil cât mai „clasic” şi care petrec puţin timp în faţa ecranului (tv sau de computer) au o imunitate mai bună şi fac faţă mai bine acţiunii factorilor de stress decât copiii care nu se joacă sau preferă se joace pe calculator.

Copilul are nevoie să se joace zilnic, să se joace singur, să se joace cu alţi copii şi cu părinţii săi. Oricât de neînsemnată, de neinteresantă, de puerilă şi de banală este joaca unui copil în ochii adulţilor, aceasta are valenţe pozitive pentru copil. Puzzle-urile îi învaţă formele, mărimile, numerele, cum să îmbine lucrurile după mărimea şi forma lor. Jocurile de cărţi sau cu jetoane, cu zaruri şi pioni, jocurile cu mingea, coarda, şotronul şi orice alt joc cu reguli îi ajută pe copii să îşi dezvolte funcţia de autoreglare, esenţială în disciplinarea şi educarea lor, în formarea autocontrolului. Orice obiect care se pune în mişcare prin lovire îl ajută pe copil să înţeleagă relaţia cauză-efect şi îi dezvoltă abilităţile motorii. Desenul, pictura, modelajul, bricolajul contribuie la dezvoltarea abilităţilor motorii fine, creativităţii, simţului estetic.

Foarte importante pentru copil sunt jocurile „de-a ceva”: „de-a medicul şi pacientul”, „de-a mama şi copilul”, „de-a învăţătoarea şi elevii” etc. Acestea sunt aşa-numitele jocuri de rol, adică jocuri în care copilul îşi asumă un rol şi se comportă în conformitate cu acesta. Aceste jocuri contribuie semnificativ la dezvoltarea funcţiei de autoreglare a copilului, a abilităţilor sale sociale, a inteligenţei lui emoţionale atât de importantă pentru succesul  lui şcolar, social şi profesional de mai târziu, pentru reuşita lui în viaţă.

Producătorii de jucării ne pun la dispoziţie o gamă foarte largă de produse, dar, dintre toate, aş dori să subliniez rolul păpuşilor în dezvoltarea copilului. Păpuşile reprezintă un mijloc deosebit de util, confortabil şi facil de a-i educa pe cei mici, de a le transmite cunoştinţe, de a le dezvolta vorbirea, imaginaţia şi creativitatea. Păpuşile sunt amuzante, sunt captivante şi copiii se  regăsesc în ele. Fie că sunt din cârpe, lemn sau materiale plastice, zoomorfe sau antropomorfe, păpuşile îi ajută pe cei mici să exploreze lumea, să o reflecte în joaca lor şi să o înţeleagă. Pentru educatori, terapeuţi şi medici, păpuşile sunt deosebit de motivante, contribuind major la eliminarea blocajelor emoţionale şi comunicaţionale.

Timpul de joacă şi relaxare trebuie să se regăsească în rutina zilnică a copilului, inclusiv a celui şcolar. Mulţi părinţi consideră în mod greşit că joaca nu face altceva decât să-l distragă pe copil de la teme, de la îndatoririle şcolare, fiind o pierdere de timp. Contrar acestor păreri, copilul are nevoie să se joace tocmai pentru că aceasta activitate îi menţine trează curiozitatea, îi dă un tonus fizic şi psihic bun şi îl ajută să obţină performanţe şcolare mai bune. Desigur, este nevoie de o judicioasă organizare a timpului, de un raport corect studiu – joacă – odihnă – alte activităţi.

Irina_Petrea-jocurile-dezvoltarea-si-sanatatea-copiluluiAsociaţia Americană de Pediatrie susţine că, între 0-2 ani, copiii au nevoie de jocuri care să le stimuleze abilităţile motorii, fără să precizeze un timp minim zilnic. Părerea specialiştilor este că, până la această vârstă, copiii nu trebuie lăsaţi să urmărească  programe la televizor, nici să petreacă timp la computer. De abia după vârsta de 2 ani, pot fi lăsaţi la televizor, urmărind programe adecvate vârstei, maxim una până la două ore pe zi şi cu pauze! Statisticile arată însă că cei mai mulţi copii îşi petrec astfel 3 până la 5 ore zilnic!

Pediatrii americani consideră că, între 2-4 ani, copiii au nevoie de un minim zilnic de 30 minute alocate unei activităţi fizice planificate (de pildă, o plimbare) şi o oră de joacă. Preşcolarii de 5-6 ani au nevoie zilnic de minim o oră de activitate fizică planificată (de exemplu, o activitate sportivă) şi minim o oră de joacă, iar şcolarii mici (7-10 ani), au nevoie de un minim zilnic de o oră pentru activităţi fizice şi joacă, în reprize.

Copiii cu vârste de până la 7 ani nu trebuie să fie inactivi pentru perioade mai mari de o oră (în afara cazului în care dorm), iar copiii de vârstă şcolară, pentru perioade mai mari de 2 ore.

Un alt aspect important este joaca părinţilor cu copiii lor. Mulţi părinţi se simt stânjeniţi şi stângaci, imaginându-şi că rolul „nu îi prinde”, se tem de ridicol, sunt rigizi şi inflexibili şi se simt datori să conducă în permanenţă jocul. Când nu ştii ce să faci, în astfel de situaţii, cere sfatul copilului şi lasă-l pe el să te ghideze.

Sunt părinţi care se joacă cu copiii lor dintr-un sentiment de datorie şi nu pentru că se bucură într-adevăr. Important este să persevereze. Pofta vine mâncând!

Alţi părinţi nu au starea sufletească necesară jocului filial din cauza problemelor din viaţa de cuplu, profesionale sau de sănătate etc. Sfatul meu este să creadă în virtuţile terapiei prin joc, mai ales că au parte de cei mai minunaţi ghizi şi doctori de suflete – copiii. Ei pot imagina un joc căruia să-i poată face faţă oricine doreşte, iar veselia şi vitalitatea lor sunt molipsitoare.

Desigur, cei mai mulţi părinţi nu au timp să se joace cu copiii lor. Sfatul meu este să nu uite că timpul trece repede, copiii cresc şi, poate, nu vor mai avea niciodată parte de această experienţă unică.

Nu în ultimul rând, jocul filial contribuie semnificativ la dezvoltarea relaţiei părinte-copil, la dezvoltarea unui ataşament securizant, a încrederii reciproce, la dezvoltarea comunicării şi la o mai bună cunoaştere reciprocă.

Mai mult decât orice altă activitate, joaca îi conferă copilului o stare afectiv-emoţională bună, stare ce se reflectă în creşterea şi dezvoltarea sa, precum şi în mai buna sa disciplinare, într-o capacitatea de învăţare sporită şi o relaţionare echilibrată cu mediul din care face parte.

Un copil care se joacă este un copil fericit, un copil mai bine echilibrat emoţional, un copil care mănâncă mai bine, doarme bine, învaţă bine şi este cooperant; un copil care răspunde, în general, pozitiv solicitărilor părinţilor săi. Un asemenea copil este mai puţin predispus la tulburări de comportament, inclusiv la vârsta adolescenţei, precum şi la tulburări de natură psihică.

Joaca este un adevărat izvor de bucurie, de sănătate şi de viaţă.

(articol publicat in Revista Help Net, septembrie 2011)

Sursa foto 1

Sursa foto 2

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *