Dragostea pe care părinții o poartă copilului este de netăgăduit. Un părinte este în stare de orice sacrificiu de dragul copilului său și nimic nu este prea mult sau prea greu atunci când este vorba de viața, sănătatea, educația și bunăstarea copilului.

Și dragostea copilului pentru părinte este unică. Nici un alt bărbat și nici o altă femeie nu vor mai fi iubiți astfel de el și nu vor reprezenta ceea ce mama și tata reprezintă pentru el pentru tot restul vieții.

Irina-Petrea-iubirea-cel-mai-mare-darUnii părinți pot să își manifeste iubirea în mod deschis, sincer, exuberant, alții (încă) mai consideră că pe copii este bine să îi săruți numai în somn…

Exact așa se întâmplă și cu copiii: unii sunt “lipicioși”, “iubăreți”, “pupăcioși”, alți copii sunt mai țepoși decât aricii și nu suportă să fie luați în brațe, pupați, alintați nici chiar la vârste mici.

Noul născut are trei nevoi fundamentale: brațele mamei, laptele sânilor ei și certitudinea prezenței ei. Contactul fizic cu mama de la începuturile existenței sale este baza de siguranță de care orice om are nevoie pentru tot restul vieții sale. Contactul fizic este baza asiguratoare a legăturii părinte-copil. Bebelușii care sunt purtați în brațe de către părinții lor mai mult și mai des au o dezvoltare psihomotorie mai bună decât ceilalți bebeluși, mai armonioasă. În studii efectuate pe copii născuți prematur, s-a constatat că, dacă aceștia sunt purtați în brațe, îmbrăcați numai în scutecel și ținuți vertical pe pieptul mamei sau al tatălui, direct pe piele (contactul piele pe piele) dorm mai bine, iau în greutate mai repede, se îmbolnăvesc mai rar. Practic, gestația lor întreruptă prematur continua în afara uterului – fapt ce i-a făcut pe unii cercetători să numească acest tip de purtat în brațe “a womb with a view” (“uter cu fereastră” așa cum apare acest termen în cartea lui N. Charpak, Z. de Calume și A. Hamel “Metoda cangur. Cum se substituie incubatoarelor mamele copiilor născuți prematur”, ESF, 1996).

Copiii mici sunt, majoritatea, foarte dornici să primească și să ofere iubire și dovezi de iubire sub forma contactului fizic – mângâieri, îmbrățișări, pupături, hârjoneli. Adesea, fiind atât de drăgălași, adulții au tendința de a-i trata ca pe niște păpuși vii, dar majoritatea puștilor adoră acest lucru și caută astfel de manifestări de afecțiune.

Odată trecuți de 9-10 ani, chiar și mai devreme, copiilor nu le mai place să fie doar niște păpuși drăgălașe, încep să se afirme ca persoane și se simt stingheriți de manifestările de afecțiune ale părinților și adulților, în general, mai ales dacă asemenea manifestări de tandrețe au loc în public și sunt însoțite de cuvinte precum “puișorul mamei”, “comoară mică” sau diminutive. Este bine să fim preveniți și să nu forțăm nota pentru că riscul este să fim respinși și să ne simțim lezați. Totuși, în momente de spaimă, tensiune psihică, boală ori bucurie, exaltare, copiii au nevoie de contactul fizic cu părinții, îl caută și se simt foarte confortabil primindu-l. Hârjoneala (pe care copiii o adoră!) le permite părinților să își manifeste iubirea sub forma contactului fizic care este primit cu bucurie de copii mai ales sub formă de gâdilituri, tras de mâini, de picioare, trântă etc. Ocazii la fel de bune (și de subtile) se ivesc și în timpul pieptănării (mai ales aranjatul părului la fete), al aranjării unor accesorii vestimentare (eșarfă, bretele, beretă etc). Irina-Petrea-iubirea-cel-mai-mare-dar-

La pubertate și adolescență, copiii se simt de-a dreptul ofensați de manifestările de afecțiune ale părinților și chiar evită contactul fizic cu aceștia – îmbrățișări, pupături, mângâieri etc. (deși atunci când lipsesc mai mult de acasă sau trec prin momente dificile au nevoie de contact fizic exact ca atunci când erau copii). La această vârstă, este indicat să găsim alte forme de manifestare a iubirii – un salut special, clipit din ochi, zâmbet, glume.

Este dureros atunci când limbajul principal de iubire (adică forma predilectă de manifestare a iubirii) diferă între membrii familiei. Pentru unii, se poate să fie contactul fizic, pentru alții, cuvintele frumoase, pentru unii, timpul petrecut împreună, pentru alții, serviciile (gătit, călcat, curățenie, cumpărături etc) și, desigur, pentru majoritatea oamenilor, darurile. Este bine să fim conștienți de aceste diferențe subtile dintre noi și să știm cum să ne adresăm fiecăruia pe limbajul lui (sau al ei) de iubire dacă vrem ca mesajul nostru să fie “decriptat” corect.

Cu alte cuvinte, dacă pentru cineva timpul acordat este principala dovadă de iubire, iar pentru mine sunt vorbele frumoase, s-ar putea ca toate aprecierile și complimentele mele, oricât de sincere și de meșteșugite ar fi să rămână doar vorbe în vânt pentru persoana cealaltă care își dorește să petreacă timp cu mine. În schimb, acea persoană va trebui să știe că, adesea, tot ce îmi doresc pentru ca ea să îmi reconfirme afecțiunea sa este un cuvânt de apreciere, un compliment, o vorbă bună.

Fiți atenți la limbajul vostru principal de iubire, la cel al partenerului de viață și la limbajul principal de iubire al fiecărui copil pe care îl aveți și vorbiți fiecăruia “pe limba lui” pentru armonie și dragoste în familie.

(articol publicat în Revista Plafar, februarie 2013)

Sursa foto 1

Sursa foto 2

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *