Părinţii (dar şi educatorii) copiilor care suferă de ADHD sunt, adesea, exasperaţi de comportamentul neadecvat şi iritant al acestora şi, adesea, în încercarea de a-i „potoli” pot, de fapt, să toarne gaz pe foc.

Irina-Petrea-copilul-cu-ADHDComunicarea prietenoasă şi clară. Aceşti copii au, în mod esenţial, nevoie de un mediu prietenos, nu ostil (aşa cum se întâmplă adesea pentru că devin enervanţi pentru cei din jur) şi de multă comunicare şi trebuie încurajaţi şi ajutaţi să se exprime verbal. Cărţile, filmele, jocurile sunt toate importante, însă nimic nu este mai util decât discuţiile cu aceşti copii. Părinţii trebuie să folosească orice prilej pentru a le îmbogăţi copiilor vocabularul denumind obiecte şi noţiuni, dând explicaţii şi exersând pronunţia acestor cuvinte cu micuţii lor. Explicaţiile clar formulate sunt absolut necesare ori de câte ori copilul primeşte o sarcină. Părintele şi educatorul trebuie să se aşeze lângă el şi să dicute împreună pentru a se asigura că a înţeles ce are de făcut.

Claritate. Copilul cu ADHD nu ia bine înţelesul indicaţiilor, nu aude ce i se spune (trec cuvintele pe lângă el), uită de la mână până la gură. Explicaţiile şi claritatea formulării instrucţiunilor ajută la prevenirea acestor neînţelegeri. Copilului trebuie să i se spună foarte clar ce se aşteaptă de la el şi ce nu, ce îi este permis şi ce nu. Foarte util e ca instrucţiunile să fie făcute şi verbal, şi în scris şi aşezate la vedere, aşa încât să şi le aducă aminte mai uşor. Instrucţiunile verbale trebuie “explicitate”, de pildă, Nu o bate pe Clara nu e suficient de clar, dar Nu o lovi, nu o împinge, nu o plesni, nu o trânti pe Clara arată limpede ce NU are voie să-i facă Clarei.

Răbdarea. Unui copil care are ADHD nu trebuie să i se vorbească niciodată în grabă sau răstit, lui nu trebuie să i se transmită un flux masiv de informaţii odată, nu trebuie repezit şi nici presat să facă ceva sau să dea un răspuns contra cronometru. El se plictiseşte relativ uşor, ceea ce ne pune suplimentar la încercare răbdarea, dar şi inventivitatea şi originalitatea părinţilor şi educatorilor lui.

Consecvenţa. Este un factor cheie pentru cooperarea cu un copil care are ADHD. Lipsa de consecvenţă a adultului creează confuzie copilului şi învăţarea unui comportament durează cu mult mai mult. De multe ori, adultul renunţă la o anumită tehnică mai înainte ca aceasta să-şi dovedească utilitatea.

Achitarea sarcinilor. Dacă sarcina primită este mai complexă, să fie defalcată în etape mai mici, îndeplinite pas cu pas. Între sarcini, are nevoie de pauze scurte pentru relaxare.La teme, să fie supravegheat în mod constant. Pentru ca el să se concentreze mai bine la ceea ce are de făcut, trebuie îndepărtaţi stimulii care i-ar putea distrage atenţia (jucării, televizor etc).

La şcoală.Un copil cu ADHD este un factor de perturbare a clasei, de aceea e bine ca:

– Locul lui în clasă să fie cât mai aproape de cadrul didactic şi mai departe de uşi şi ferestre.

– Să i se acorde timp de gândire când i se cere să răspundă la întrebări

– Când devine neatent, să nu fie certat şi pedepsit, ci să i se solicite să facă ceva.

– Folosirea de materialele didactice îi măreşte interesul.

Repetiţia. Este un mijloc eficient de a-l învăţa pe copil un lucru anume. De exemplu, dacă trebuie să pună pantofii într-un anume loc, să nu îi spunem de fiecare dată când vine în casă unde să îi ducă, ci atunci când îi arătăm prima dată să îl punem să repete acţiunea, de la început la sfârşit, de zece până la douăzeci de ori.

Nu în ultimul rând… Aceşti copii, din pricina etichetărilor, reproşurilor şi umilinţelor la care sunt supuşi, îşi pierd stima de sine, încrederea în ei, devin anxioşi şi depresivi chiar mai înainte de adolescenţă. Ei au nevoie să se ştie iubiţi necondiţionat. Atenţie, deci, la tot ce le spunem şi la cum ne purtăm cu ei.

Sursa foto

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *