Marile griji ale părinților în privința copiilor s-ar putea împărți în trei categorii: grija pentru sănătate, grija pentru alegerea profesiei și grija pentru alegerea unui partener de viață.

Marile obiective ale oricărui părinte în privința copilului sunt: să fie sănătos, să își câștige singur existența și să fie fericit.

Succesele copilului devin automat succesele părintelui său, la fel cum eșecul și nefericirea lui, devin, încă și mai amare, dezamăgirea și nefericirea părintelui său.

Ca părinte iubitor care vrei să-i asiguri copilului tău cele necesare vieții, dezvoltării și educației sale, transformi imposibilul în posibil, te îndatorezi, te umilești, te zbați, te lupți, te sacrifici, ba, la nevoie îi donez sânge și chiar organe numai să-i salvezi viața.

Un singur lucru își spune părintele că nu poate face:  să se asigure că fiul sau fiica sa va fi fericit în dragoste, că va fi iubit de cea sau cel de care se îndrăgostește și că va avea o căsnicie reușită. Ne tremură inima ca nu cumva copilul nostru să sufere din dragoste, să nu-l vedem distrugându-și sănătatea și viața din pricina alegerilor inimii, deși acestea nu sunt chiar atât de întâmplătoare pe cât ne imaginăm… Puțini părinți știu că, într-o mare măsură, succesul viitorului adult în relația sa de cuplu depinde de cât de frumoasă este relația de cuplu a părinților săi, de dragostea, încrederea și atenția pe care o primește de la fiecare părinte și de relația pe care o construiește cu fiecare din ei.

Toată lumea știe că adolescența este prin definiție o vârstă a iubirilor , însă tot mai mulți părinți constantă (nu fără oarecare surprindere și unii cu îngrijorare) că drăguții lor copii încep să manifeste preferințe, să îndrăgească și chiar  să se îndrăgostească încă de pe băncile școlii primare, ba chiar de la grădiniță!

Unii se întreabă: “N-o fi prea devreme totuși?”, “Ce fel de iubire poate fi aceasta?”, “Ce ar fi cel mai bine să fac: să îl încurajez, să ignor sau să-l aduc cu picioarele pe pământ?”. Alții sunt mai vehemenți: “Nu se poate așa ceva, e numai în imaginația lui”. Sunt și părinți care se amuză, își încurajează și susțin copiii îndrăgostiți și oftează melancolic, visându-se, ehei, peste ani, cu nepoței…

Realitatea este că puii noștri se pot îndrăgosti încă de foarte foarte mici… Mai întâi, copilul își manifestă în joacă preferința pentru un alt copil, apoi nerăbdarea să-l întâlnească, îi duce dorul și se gândește la celălalt atunci când nu se văd, își împarte obiectele cu celălalt, ba chiar îi poate face și cadouri, vorbește altora cu încântare despre “drăguț” sau “drăguță” și se și pot fâstâci foarte tare în preajma acestora. Iar noi ne emoționăm (plăcut sau neplăcut) atunci când îi vedem cu “fluturi în stomac”.

În loc să ne îngrijorăm că este prea devreme pentru copilul nostrum să se îndrăgostească, să ne întrebăm ce este, oare, de făcut atunci când acest lucru se întâmplă? (sau pare că se întâmplă!):

·         Să îi ascultăm cu atenție atunci când ne vorbesc despre cei care au ajuns la inima lor; aceasta îi va face să ne simtă alături de ei și să ne acorde încredere;

·         Să ne abținem să facem glume la adresa lor, să-i ironizăm, să minimalizăm importanța trăirilor lor, altfel se vor simți jigniți, chiar atacați și riscăm să ni-i îndepărtăm, să se închidă în această privință (și chiar în altele) în fața noastră, să se simtă neînțeleși și lipsiți de aprecierea noastră,  ba chiar să ni-i ostilizăm, mai ales la pubertate și adolescență;

·         Să le acordăm cu toată seriozitatea sfaturi atunci când ni le cer și să ne abținem să li le dăm atunci când nu suntem solicitați, altfel riscăm să facă exact contrariul;

·          Să ne ferim să divulgăm altor persoane (nici chiar din familie!) micile lor secrete fără știrea și permisiunea lor, altfel se vor simți trădați. Desigur, unii părinți s-ar putea simți ofensați de faptul că celălalt părinte are o poziție privilegiată și bine este să ne încurajăm și susține copilul în a fi la fel de deschis față de ambii săi părinți, însă riscăm ca trădându-l să-i pierdem încrederea;

·         Putem să îl susținem și să-l încurajăm să facă mici cadouri, să se poarte deosebit de frumos cu celălalt copil; aceasta îl va învăța să fie generos și curtenitor și să aprecieze la rându-i generozitatea și comportamentul curtenitor;

·         Putem să ne permitem autodezvăluiri (evident, pe măsura vârstei copilului) – să-i împărtășim experiențe similare din viața noastră; aceasta îl va face să capete și mai multă încredere în noi și în sfaturile noastre (dar nu este obligatoriu) și să se simtă înțeles.

·         Să ne abținem să-l aducem cu picioarele pe pământ în mod brutal dacă afecțiunea lui nu este împărtășită – copilul se va simți de două ori lovit (o dată de crudul adevăr și a doua oară de lipsa noastră de tact și delicatețe). Mai indicat este să îl ghidăm prin întrebări gingașe spre observarea realității și înțelegerea ei;

·         Să ne abținem să-l iscodim, să-l criticăm, să-l bombănim și să-i vorbim “drăguțul” sau “drăguța” de rău, să-i criticăm în încercarea de a ne convinge copilul că a făcut o alegere greșită.

·         Să discutăm cu copilul nostru cât mai mult despre obiectul iubirii sale, să încercăm să-l cunoaștem și să-l ajutăm și pe copilul nostru să înțeleagă ce a vazut deosebit la acesta și dacă ceea ce a văzut este testat de realitate sau doar în imaginația lui.

Dacă stăm să ne aducem bine aminte, mulți, foarte mulți dintre noi au avut asemenea trăiri de foarte timpuriu în viață, însă s-au așternut multe alte experiențe mai intense peste acestea și le-am mai dat uitării…

Eu una îmi aduce aminte de cel puțin trei astfel de simpatii încă din grădiniță. Și-mi mai aduc aminte de uimirea pe care o trăiam atunci când, într-o bună zi, constatam că îmi pierdeam interesul pentru câte cineva în favoarea altcuiva. În școala generală, mi-au plăcut atât de mulți colegi, încât mă întrebam cu oarecare îngrijorare cum voi putea vreodată ști, la vremea la care aș fi putut să mă căsătoresc, cum să aleg “pe cel mai și cel mai”? Dacă după ce-l voi fi ales, s-ar fi întâmplat să cunosc pe altul, încă “și mai și”?

Din fericire, creștem și învățăm să trăim cu toate aceste minunate mistere ale inimii, ale vieții.

(Articol publicat in Revista Plafar, noiembrie 2014)

Foto credit: 7-themes.com

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *